Peste fagi cu vârfuri sure

A căzut amurgul rece.

Înserarea mută trece

Furişată prin pădure.

Spre apus abia s-arată

Printre crengi, întunecată,

O văpaie de rubin…

Din frunzişurile grele

De-nnoptare, tot mai vin

Glasuri mici de păsărele…

Reci şi palide-n senin

Se ivesc deasupra stele.

Şi deodată, dintre dealuri

Se desprinde larg un zvon

Depărtat şi monoton,

Ca un murmur lung de ape

Revărsate peste maluri…

Creşte-n luncă, mai aproape,

Umple văile vecine

De răsunet mare…

Vine!…

Fulger negru… trăsnet lung

Dus pe aripi de furtună,

Zguduind pământul tună,

Zările de-abia-i ajung…

Parcă zboară,

Parcă-noată.

Scuipă foc, înghite drum,

Şi-ntr-un valvârtej de fum

Taie-n lung pădurea toată…

A trecut…

Dinspre câmpie,

Vuiet greu de fierărie

Se destramă în tăcere…

Scade-n depărtare…

Piere…

Iar în urmă-i, din tufişuri,

De prin tainice-ascunzişuri,

Se ivesc pe jumătate

Păsărele ciufulite,

Alarmate

Şi-ngrozite:

Cine-i?… Ce-i?… Ce-a fost pe-aici?…

Ciripesc cu glasuri mici

Cinteze şi pitulici.

Doar un pui de piţigoi,

Într-un vârf de fag pitic,

Stă cu penele vulvoi

Şi făcând pe supăratul:

– Ce să fie? Nu-i nimic.

A trecut Acceleratul…